fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Majorarea capitalului social!

Majorarea capitalului social  poate fi hotarata de asociati oricand in cursul derularii activitatii firmei, cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

Capitalul social minim prevazut pentru o  societate comerciala cu raspundere limitata este de 200 lei, iar al unei societati pe actiuni de 90.000 lei.

Asociatii pot hotari majorarea capitalului social in natura sau cu numerar. De asemenea, capitalul social poate fi majorat si cu suma reprezentand imprumutul acordat firmei de catre asociati si nerestituit.

Creditarea propriei firme in vederea derularii activitatii curente este o procedura des intalnita. Contractul de imprumut intre asociat si societate este reglementat de Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale.

Din punct de vedere juridic, operatiunea de majorare a capitalului social se realizeaza la registrul comertului printr-o procedura care presupune depunerea urmatoarelor documente:

1. Cererea de inregistrare (original),

2. Actul modificator al actului constitutiv: hotararea adunarii generale a asociatilor/decizia asociatului unic sau actul aditional la actul constitutiv (original).

3. Dovada dreptului de proprietate al asociatului asupra aportului in natura (copie certficata); in cazul in care aportul este constitutit dintr-un imobil, se ataseaza si extrasul de carte funciara in original,

4. Raportul de evaluare intocmit de expertul desemnat de directorul oficiului registrului comertului sau de persoanele desemnate (original),

5. Dovezile privind efectuarea varsamintelor aporturilor la capitalul social (copii),

6. Dupa caz, situatiile financiare si balanta insotitoare in cazul in care majorarea capitalului social se realizeaza prin incorporarea rezervelor/beneficiilor/primelor de emisiune,

7. Dupa caz, actul doveditor al creantei (contractul de imprumut intre asociat si societatea comerciala), situatiile financiare si balanta insotitoare in situatia in care majorarea capitalului social se efectueaza prin conversia unor creante certe, lichide si exigibile,

8. Actul constitutiv actualizat,

9. Daca este cazul, imputernicire speciala (in forma autentica), avocatiala sau delegatie pentru persoanele desemnate sa indeplineasca formalitatile legale (original),

10. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale.

Procedura se realizeaza in termen de 5 zile de la data depunerii dosarului complet la registrul comertului.

Biroul nostru de avocatura ofera servicii juridice si informatii utile in ceea ce priveste majorarea capitalului social.

Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.