Restituirea taxelor judiciare platite pentru procese!
Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru. Cuantumul acestora este prevazut in OUG nr.80/2013.
Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare se restituie integral sau parţial, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii:
a) când taxa plătită nu era datorată;
b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;
c) când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale;
d) când reclamantul a renunţat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât;
e) când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat;
f) când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă;
g) în cazul în care instanţa de judecată se declară necompetentă, trimiţând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicţională, precum şi în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române;
h) când probele au fost administrate de către avocaţi sau consilieri juridici;
i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abţine sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă;
j) în alte cauze expres prevăzute de lege.
În cazurile d), e) şi i) se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la f), taxa se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei. În situatia h), se restituie jumătate din taxa plătită, indiferent de modalitatea în care a fost soluţionat procesul, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Dreptul de a solicita restituirea taxelor judiciare poate fi exercitat în termen de un an de la data naşterii acestuia.
Cererea de restituire a taxelor judiciare se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea.
Cererea soluţionată de instanţa de judecată va fi depusă în vederea restituirii la organul fiscal la care a fost achitată taxa.Taxele plătite pentru cereri şi acţiuni anulate ca insuficient timbrate nu se restituie.
Procedura de restituire a taxelor judiciare se desfasoara potrivit prevederilor Ordinului nr.65/17.01.2014.
Stabilirea sumelor de restituit se face de către instanţa judecătorească, iar compensarea sau restituirea se face de către organul fiscal competent.
În vederea restituirii taxelor judiciare, contribuabilul solicitant depune, în original, la registratura organului fiscal, cererea de restituire soluţionată de instanţa judecătorească competentă.
In cererea de restituire a taxelor judiciare solicitantul mentioneaza numele şi prenumele, respectiv denumirea, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală in cazul firmelor, modalitatea de restituire a banilor: în contul bancar, în numerar sau prin mandat poştal şi ataşează documentul de plată al taxei judiciare de timbru.
În cazul solicitanţilor persoane juridice, restituirea taxelor judiciare se efectuează numai prin decontare bancară, în contul indicat prin cererea de restituire, iar în cazul solicitanţilor persoane fizice, restituirea se va efectua fie în contul bancar indicat prin cererea de restituire, fie în numerar, pentru sume aprobate de instanţa judecătorească mai mici de 500 lei, fie prin mandat poştal.
În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, organul fiscal local transmite organului fiscal central, cererea solicitantului, decizia instanţei judecătoreşti competente şi documentul de plată a taxei judiciare de timbru, în copie, precum şi certificarea faptului că suma în cauză a fost încasată şi nu a mai fost restituită, în original.
Organul fiscal central competent procedează la verificarea acesteia şi a cotei-părţi din taxa judiciară de timbru care se cuvine a fi restituită din bugetul de stat.
În situaţia în care, în urma verificării efectuate, organul fiscal central competent constată că documentaţia transmisă de către organul fiscal loca este incompletă ori constată erori în calcularea cotei-părţi din taxa judiciară de timbru care se cuvine a fi restituită din bugetul de stat, va restitui acestuia, în termen de două zile lucrătoare, documentaţia transmisă, în vederea completării ori corectării ei, după caz.
Organul fiscal local efectuează completările/corecţiile necesare şi retransmite în termen de două zile lucrătoare organului fiscal central competent documentaţia legal întocmită.
După primirea documentaţiei corecte şi complete, organul fiscal central competent, va efectua verificarea datelor din evidenţa analitică pe plătitori, sub aspectul identificării eventualelor obligaţii fiscale restante înregistrate de către solicitanţi.
În cazul în care se constată că solicitantul nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetele administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, organul fiscal central competent va întocmi decizia de restituire, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
În baza deciziei de restituire aprobate, organul fiscal central competent va întocmi nota privind restituirea/rambursarea taxelor judiciare de timbru.
În cazul în care se constată existenţa unor obligaţii fiscale restante ale solicitantului, sumele solicitate se restituie numai după efectuarea compensării cu obligaţiile existente în evidenţa analitică pe plătitori, întocmindu-se în acest sens decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale.
În situaţia în care suma de restituit este mai mare sau egală cu suma reprezentând obligaţiile fiscale restante ale solicitantului, organul fiscal central competent efectuează compensarea până la concurenţa acestor obligaţii fiscale, iar eventuala diferenţă rezultată în urma compensării o restituie acestuia.
În vederea efectuării compensării şi restituirii taxelor judiciare, organul fiscal central competent întocmeşte decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale, decizia de restituire şi nota privind restituirea/rambursarea unor sume, după caz, care se transmit la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operaţiunilor de compensare şi de restituire.
Unitatea Trezoreriei Statului va efectua restituirea sumei rămase după efectuarea operaţiunii de compensare, în contul bancar înscris de solicitant în cererea de restituire.
În cazul solicitanţilor persoane juridice, restituirea sumelor cuvenite se efectuează numai prin decontare bancară, în contul indicat de către aceştia prin cererea de restituire.
În cazul solicitanţilor persoane fizice, restituirea taxelor judiciare se va efectua fie în contul bancar indicat prin cererea de restituire, fie în numerar, pentru sume aprobate de instanţa judecătorească mai mici de 500 lei, fie prin mandat poştal.
Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL