ANAF ia in vizor conturile Revolut!
ANAF colaborează foarte bine cu Revolut, care a devenit anul acesta instituție bancară, schimbul de informații este rapid, iar instituția financiară pune la dispoziția Fiscului toate datele pe care acesta le solicită, a declarat președintele institutiei.
Acesta a precizat că nu pornește de la ideea că persoanele care folosesc acest sistem o fac pentru a ascunde ceva de autorități, dar a atras atenția că cei care vor să folosească serviciile băncii în acest scop se înșală, deoarece Fiscul găsește banii.
„Revolut a devenit o bancă. Nu pornesc de la ideea că cineva care are carduri pe Revolut sau folosește Revolut o face ca să ascundă ceva. Nu pot spune câți români au conturi pe Revolut, dar vă pot spune foarte clar că lucrăm foarte bine cu această bancă, care are sediul în Lituania, facem schimb de informații într-un timp foarte scurt și ne pun la dispoziție orice informație pe care noi o solicităm. Dacă cineva își imaginează că are niște bani pe care nu îi poate justifica și i-a pus pe un card din ăsta, iar noi (ANAF) nu-i găsim, se înșală„, a declarat președintele ANAF.
Operațiunile furnizate, inclusiv în România, de către Revolut Payments UAB au fost integrate cu cele ale Revolut Bank, autorizată în UE de către banca centrală a Lituaniei, ceea ce înseamnă obligații mai ferme în ce privește raportarea și colaborarea cu instituții de supraveghere și control, cum este și cazul ANAF.
Potrivit BNR, Revolut Bank UAB Vilnius – Sucursala București a fost înmatricultă în luna mai 2022 în registrul instituțiilor de credit și intenționează să înceapă activitatea la data de 1 iunie 2023. Utilizatorii pot opta pentru transferul la banca şi vor avea astfel protecţie pentru depozite (maxim 100.000 euro).
În prezent, aceasta banca funcționează pe piața românească în baza pașaportului european si are in România peste două milioane de utilizatori, aceasta fiind a doua piață la nivel global pentru Revolut.
sursa: profit.ro