fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Cheltuielile de judecata!

Cheltuielile de judecata constau, potrivit prevederilor Codului de procedura civila, in:

1) taxele judiciare de timbru,

2) onorariile avocatilor, ale expertilor si ale specialistilor,

3) sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si de cazare, precum si

4) orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului.

Instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, expertilor judiciari si a specialistilor atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata, tinand seama si de circumstantele cauzei.

Nu vor putea fi insa micsorate cheltuielile de judecata avand ca obiect plata taxei judiciare de timbru, precum si plata sumelor cuvenite martorilor.

Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data inchiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Cine suporta plata cheltuielilor de judecata?

Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.

Cand cererea a fost admisa numai in parte, judecatorii vor stabili masura in care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.

Daca este cazul, judecatorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecata.

Daca la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, paratul a recunoscut pretentiile reclamantului, acesta nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, cu exceptia cazului in care, prealabil pornirii procesului, a fost pus in intarziere de catre reclamant sau se afla de drept in intarziere.

Daca in cauza sunt mai multi reclamanti sau mai multi parati, ei vor putea fi obligati sa plateasca cheltuielile de judecata in mod egal, proportional sau solidar, potrivit cu pozitia lor in proces ori cu natura raportului juridic existent intre ei.

Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.