fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Coduri CAEN firma de curierat!

Firma de curierat isi poate desfasura activitatea sub forma unei societati cu raspundere limitata, in conditiile prevazute de Legii nr.31/1990.

Pentru infiintarea firmei nu este necesara obtinerea unor avize prealabile. Actele care trebuie depuse la registrul comertului in vederea inmatricularii sunt:

1. actul constitutiv semnat de asociaţi; acesta poate fi atestat de avocat, autentificat de notar sau poate fi sub semnatura privata,

2. rezervarea denumirii societatii comerciale eliberata de registrul comertului,

3. actele de identitate ale asociatilor firmei in curs de inmatriculare,

4. documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social pentru firma de curierat (contract de comodat, de inchiriere etc.),

5. acordul vecinilor şi al asociaţiei de proprietari cand sediul social al firmei se stabileste întru-un bloc de locuinte,

6. declaraţiile pe propria răspundere ale administratorilor, autentificate de notar sau atestate de avocat,

7. specimenul de semnatura al administratorului firmei eliberat de notar,

8. dovada depunerii capitalului social pentru firma de curierat la o bancă aleasă de asociati (capitalul social minim pentru SRL este 200 lei).

9. declaratia pe proprie raspundere a asociatilor potrivit careia indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru detinerea si exercitarea calitatii de asociati, atestata de avocat sau autentificata de notar,

10. dovezile privind plata taxelor legale.

Firma trebuie sa aiba mentionat in actul constitutiv ca obiect de activitate principal unul din codurile CAEN Rev.2 specifice acestui domeniu de activitate:

Grupa 531 Activitati postale desfasurate sub obligativitatea serviciului universal

Clasa 5310 Activitati postale desfasurate sub obligativitatea serviciului universal

Aceasta clasa include: primirea, sortarea, transportul si distribuirea (interna si internationala) de scrisori, carti postale, imprimate, pachete mici, acte de procedura etc.; colectarea corespondentei si a coletelor din cutiile publice de scrisori sau de la oficiile postale.

Grupa 532 Alte activitati postale si de curier

Clasa 5320 Alte activitati postale si de curier

Aceasta clasa include: primirea, preluarea, transportul si distribuirea (intern si international) scrisorilor, pachetelor si coletelor de tip postal de catre firme ce desfasoara activitati in afara obligativitatii serviciului universal.

Pot fi implicate unul sau mai multe mijloace de transport; activitatea poate fi efectuata cu mijloace proprii ale firmelor respective sau prin intermediul transportului public. Clasa include de asemenea serviciile de livrare la domiciliu.

In cazul in care nu dispuneti de un spatiu unde sa fie declarat sediul social, va putem oferi serviciul de gazduire a sediul social in Bucuresti.

Pentru infiintarea firmei rapid si ieftin, biroul nostru de avocatura se ocupa de realizarea intregii proceduri: redactare acte si reprezentare la registrul comertului.

Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.