fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Cum se obtin banii pentru somajul tehnic!

Incepand cu 1 aprilie, se pot depune cererile privind acordarea banilor pentru somajul tehnic, iar banii vin în câteva zile, conform unui anunț al Guvernului.

Certificatele de situație de urgență NU MAI SUNT NECESARE pentru obținerea șomajului tehnic.

Angajatorii trebuie sa depuna la ANOFM, în format electronic, urmatoarele documente:

    • Cerere semnată și datată de către angajator și
    • Declarație pe propria răspundere și listă angajați aflați în șomaj tehnic

În Declarație li se va cere să certifice faptul că informațiile sunt adevărate și li se va prezinta consecința juridică a prezentării unor informații false. Răspunderea este a angajatorului/persoanei care depune cererea.

Cererile pot fi depuse la ANOFM astfel:

Începând cu 1 aprilie pentru perioada 16-31 martie.
Începând cu 1 mai pentru perioada 1 aprilie-16 aprilie.

Angajatorii care depun documentele la ANOFM primesc banii în termen de 15 zile de la depunerea documentelor, iar obligația acestora este ca în termen de 3 zile să plătească sumele primite angajaților aflați în șomaj tehnic.

Ministrul Muncii a declarat că vor exista controale la angajatorii care primesc şomajul tehnic de la stat, dar doar după încheierea crizei actuale.

Vor fi controale după această perioadă – subliniez, după perioada de criză, dar controale vor fi. Eu voi avea grijă să nu se facă abuzuri şi voi fi atentă şi eu şi ceilalţi colegi care au instituţii, care se ocupă cu activităţi de control, să nu existe abuzuri. Dar sunt bani publici şi trebuie să fim responsabili pentru cheltuirea lor. De aceea spun că cine îi va cheltui corect n-ar niciun motiv să se îngrijoreze. Cine nu, probabil că se sperie. Nu trebuie să avem niciun fel de sperietură cu privire la eventuale verificări, pentru că nu avem de gând să se întâmple abuzuri. O parte din bani, cea mai mare parte din bani, sper, vor fi rambursaţi de Comisia Europeană şi, prin urmare, suntem obligaţi, inclusiv prin procedurile pe care le avem în accesarea banilor europeni, să efectuăm aceste verificări, care însă nu au de ce să sperie pe niciun angajator”, a menţionat ministrul.

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.