fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Expertiza tehnica judiciara!

Cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt, judecatorul considera necesar sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi la cererea partilor ori din oficiu, unul sau 3 experti.

Instanta judecatoreasca este indreptatita, potrivit Codului de procedura civila, sa dispună efectuarea expertizei judiciare, sa numeasca expertul, sa indice în scris, prin încheiere sau prin ordonanţă, obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, daca este cazul, şi comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.

La termenul la care a avut loc numirea expertului, instanta care a dispus efectuarea expertizei înştiinţează partea despre suma ce trebuie avansată pentru expertiza dispusă în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare şi îi pune în vedere să plătească această sumă în termen de 5 zile de la înştiinţare.

Adresa privind numirea expertului se comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare şi expertului tehnic judiciar, după efectuarea plăţii, şi cuprinde următoarele:

a) denumirea şi datele de contact ale organului cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus numirea;

b) numărul şi obiectul dosarului în care a fost dispusă efectuarea expertizei tehnice judiciare;

c) numele sau, după caz, denumirea părţilor din dosar şi datele de contact ale acestora: domiciliul sau, după caz, sediul acestora, precum şi numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de e-mail, dacă acestea sunt cunoscute;

d) numărul şi data încheierii sau ordonanţei prin care a fost numit expertul;

e) obiectivele expertizei tehnice judiciare dispuse la care trebuie să răspundă expertul;

f) termenul stabilit pentru depunerea raportului de expertiză;

g) suma stabilită cu titlu de onorariu provizoriu;

h) suma stabilită cu titlu de cheltuieli provizorii;

i) menţiunea că sumele provizorii, stabilite cu titlu de onorariu provizoriu şi cheltuieli provizorii, au fost plătite în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare.

Plata sumei provizorii către expertul tehnic judiciar numit se va efectua prin intermediul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, după depunerea raportului de expertiză la organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei.

Partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă expertul tehnic judiciar numit să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala acesteia, şi un expert tehnic judiciar nominalizat de aceasta şi încuviinţat de organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, în calitate de consilier al părţii.

În cazul în care pentru efectuarea expertizei dispuse expertul trebuie să se deplaseze în altă localitate decât cea în care domiciliază, acesta are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare şi la plata diurnei potrivit dispoziţiilor care reglementează aceste drepturi pentru salariaţii din instituţiile publice.

Suma stabilită drept onorariu provizoriu şi avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, se depun, în termen de 5 zile de la numirea expertului, de partea la cererea căreia s-a încuviinţat efectuarea expertizei, în contul special al biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, deschis în acest scop.

Raportul de expertiză cuprinde:

a) partea introductivă, în care se menţionează organul care a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus depunerea acesteia, numele şi prenumele expertului sau ale experţilor, specialitatea acestuia/acestora, data întocmirii şi finalizării raportului de expertiză, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul sau experţii urmează să răspundă, bibliografia pe baza căreia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul lucrărilor la care au fost convocate;

b) descrierea operaţiunilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii pe baza celor constatate de expert sau de specialist;

c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului sau a specialistului asupra obiectului expertizei.

Raportul de expertiză sau suplimentul la raportul de expertiză, însoţit de nota de evaluare a onorariului şi, dacă este cazul, de decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei şi în strânsă legătură cu aceasta, se depune la organul cu atribuţii jurisdicţionale care a încuviinţat expertiza.

La termenul la care se pronunţă asupra raportului de expertiză ori asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, instanta care a dispus efectuarea expertizei se pronunţă şi asupra sumei definitive solicitate de către expert, înştiinţând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului.

Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.