Facturile, plătite direct de pe mobil!
O veste foarte bună pentru toţi românii vine din partea operatorului PayPoint. Facturile vor putea fi platite de acum mai simplă ca niciodată.
PayPoint, principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail din România, anunță lansarea aplicației de mobil PayPoint, facând astfel un pas important către nevoile actuale ale consumatorilor.
Aplicația PayPoint permite clienților să plătească direct de pe propriul telefon facturile la utilități, precum apă, gaze sau electricitate, să-și reîncarce creditul pentru cartelele PrePay, să efectueze plata online, recurentă sau nu, a altor tipuri de abonamente pentru servicii diverse, precum si sa isi alimenteze conturile utilizate pentru plati online.
Pe parcurs, în aplicație vor fi introduși noi furnizori, precum și alte servicii.
Noua aplicație vine cu functionalitati ce permit utilizatorilor setarea unei notificări de reamintire pentru plata facturilor lunare, posibilitatea de a face plata unei facturi pentru o altă persoană, afișarea soldului actualizat pentru o serie de furnizori de utilități publice si reîncarcarea creditului pentru oricâte numere de telefon.
Operatiunile poti fi efectuate imediat sau pot fi salvate in aplicatie pentru a fi platite ulterior, individual sau toate odata.
Utilizatorii aplicației au la dispoziție mai multe metode de a înregistra în aplicație informațiile necesare pentru plată: scanarea codului de bare de pe factura, introducerea codului de client sau încărcarea facturii în format PDF, direct din email.
Plata se poate face utilizând un card salvat în aplicație sau prin introducerea unui card valid de fiecare dată când este inițiată o plată online.
Aplicația PayPoint este disponibilă gratuit, cu acces integral pentru utilizatori la toate funcționalitățile oferite, pentru un numar nelimitat de tranzactii și poate fi descărcată pe smartphone-uri ce rulează sisteme de operare Android sau iOS, din magazinele de aplicații Google Play sau App Store.
PayPoint este lider de piață în ceea ce privește încasarea facturilor în numerar, prin rețeaua sa de peste 19.000 de parteneri, cu acoperire națională.