Infiintarea SRL-D, solutie pentru tinerii intreprinzatori!
Infiintarea SRL-D este o facilitate de care pot beneficia tinerii intreprinzatori potrivit prevederilor OUG nr.6/2011.
Pentru infiintarea unui SRL-D, întreprinzătorul debutant trebuie sa îndeplineasca cumulativ următoarele condiții:
a) sa aiba capacitate de exercitiu deplina;
b) anterior datei înmatriculării societății în registrul comerțului nu a mai deținut și nu deține calitatea de acționar, asociat sau membru al organelor de conducere ale unei întreprinderi constituite în Spațiul Economic European;
c) înființează pentru prima dată o societate cu răspundere limitată în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și ale OUG nr.6/2011;
SRL-D înființată de întreprinzătorul debutant trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) este societate cu răspundere limitată care funcționează pe durată nedeterminată,
b) se încadrează în categoria microîntreprinderilor,
c) este înființată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic sau de cel mult 5 întreprinzători debutanți asociați.
d) este administrată de asociatul unic ori de unul sau mai mulți administratori dintre asociați;
e) are în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităților din economia națională CAEN Rev. 2.
În cele 5 grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiecte de activitate ale societății următoarele: intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități de jocuri de noroc și pariuri, producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, precum și activitățile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat.
În afara obligațiilor stabilite oricarei societati comerciale, SRL-D are și următoarele obligații specifice:
a) să notifice în scris cu privire la înființare oficiul teritorial pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație al A.I.P.P.I.M.M. în a cărui rază de competență își are sediul social, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la înregistrare în vederea luării în evidență;
b) să angajeze cu contract de muncă pe durată nedeterminată și să mențină în activitate cel puțin 2 salariați de la momentul obținerii facilităților si până la pierderea calității de SRL-D;
c) să reinvestească anual cel puțin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent;
d) să depună la A.I.P.P.I.M.M. situațiile financiare semestriale și anuale cu dovada înregistrării acestora la autoritățile competente, precum și un raport semestrial de progres.
SRL-D beneficiază de următoarele facilități:
a) acordarea de către A.I.P.P.I.M.M. a unei alocații financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro sau echivalentul în lei din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanțare. Alocațiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri;
b) garanții acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de A.I.P.P.I.M.M. până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro sau echivalentul în lei;
c) scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariați, angajați pe perioadă nedeterminată.
d) scutirea de la plata taxelor pentru operațiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerțului pentru înregistrarea microîntreprinderii;
e) consiliere, instruire și sprijin din partea O.T.I.M.M.C. al A.I.P.P.I.M.M. în a cărui rază de competență își are sediul social.
Calitatea de SRL-D se pierde in urmatoarele situatii:
a) la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc 3 ani de la data înregistrării;
b) la data la care oricare dintre autoritățile competente constată că societatea nu mai îndeplinește una dintre condițiile legale;
c) la data la care activitatea SRL-D aparținând întreprinzătorului debutant a încetat voluntar sau când a fost declanșată procedura de insolvență;
d) la împlinirea a 45 de zile lucrătoare de la data scadenței unei obligații fiscale neîndeplinite;
e) la data depunerii situației financiare semestriale sau anuale, dacă cifra de afaceri pe anul în curs a atins echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro. La atingerea acestui prag SRL-D are obligația de a notifica în scris, cel mai târziu până la sfârșitul lunii următoare, oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială se află sediul său social.
Biroul nostru de avocatura ofera servicii pentru intreaga procedura de infiintarea SRL-D, in ceea ce priveste redactarea actelor si reprezentarea la registrul comertului:
– verificarea si rezervarea denumirii societatii,
– redactarea si atestarea actului constitutiv,
– redactarea contractului privind detinerea spatiului cu destinatie de sediu social: comodat, inchiriere, subinchiriere etc.,
– redactarea declaratiei pe proprie raspundere data in baza art.15 alin.1 lit.b) din Legea nr.359/2004,
– redactarea si atestarea declaratiei pe proprie raspundere potrivit careia asociatii/administratorii indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru exercitarea acestor calitati,
– depunerea dosarului complet la oficiul registrului comertului si obtinerea certificatului de inregistrare.
Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL