fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Validarea popririi. Ce inseamna?

Validarea popririi este procedura prin care creditorul, debitorul sau executorul judecatoresc poate solicita instantei de judecata obligarea tertului poprit sa-si indeplineasca indatoririle prevazute de Codul de procedura civila.

Prin poprire sunt indisponibilizate sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului ori detinute in numele sau de o banca, in calitate de tert poprit sau pe care aceasta i le va datora in viitor, in temeiul unor raporturi juridice existente.

Banca la care debitorul are deschise conturi, in calitate de tert poprit, are obligatia ca in termen de 5 zile de la comunicarea popririi sa efectueze urmatoarele demersuri:

1. sa consemneze suma de bani si sa trimita dovada executorului judecatoresc;

2. sa plateasca direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in cazul sumelor datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii.

Daca sunt infiintate mai multe popriri, banca, in calitate de tert poprit, va consemna suma de bani si va trimite dovada executorului judecatoresc, comunicand, dupa caz, executorului ori creditorilor, numele si adresa celorlalti creditori, precum si sumele poprite de fiecare in parte.

Daca tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmaritor, debitorul sau executorul judecatoresc, in termen de cel mult o luna de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.

In cazul cand asupra aceleiasi sume datorate de tertul poprit exista mai multe popriri, care nu au fost executate de catre acestia, validarea lor se va putea judeca printr-o singura hotarare.

Instanta ii va cita pe creditor, debitor si tertul poprit si, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validarea popririi, va putea dispune administrarea oricarei probe necesare solutionarii acesteia, care este admisibila potrivit normelor de drept comun.

In instanta de validare, tertul poprit poate opune creditorului toate exceptiile si mijloacele de aparare pe care le-ar putea opune debitorului, in masura in care ele se intemeiaza pe o cauza anterioara popririi.

Daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit ii datoreaza sume de bani debitorului, instanta va da o hotarare de validarea popririi, prin care il va obliga pe tertul poprit sa ii plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar, in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi.

Poprirea infiintata asupra unei creante cu termen sau sub conditie va putea fi validata, dar hotararea nu va putea fi executata decat dupa ajungerea creantei la termen sau, dupa caz, la data indeplinirii conditiei.

Daca sumele sunt datorate periodic, poprirea se valideaza atat pentru sumele ajunse la scadenta, cat si pentru cele care vor fi scadente in viitor, in acest ultim caz validarea producandu-si efectele numai la data cand sumele devin scadente. In cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanta va dispune mentinerea popririi pana la realizarea integrala a creantei.

Daca poprirea a fost infiintata asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data infiintarii ei, in mainile tertului poprit, instanta va hotari vanzarea lor.

Daca poprirea a fost infiintata asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validarii, nu se mai aflau in posesia tertului, acesta va fi obligat, prin hotararea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz in care va fi urmarit direct de catre executorul judecatoresc.

Tertul poprit care, cu rea-credinta, a refuzat sa isi indeplineasca obligatiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeasi hotarare de validare, cu o suma cuprinsa intre 2.000 lei si 10.000 lei.

Hotararea data cu privire la validarea popririi este supusa numai apelului, in termen de 5 zile de la comunicare.

Hotararea de validare ramasa definitiva are efectul unei cesiuni de creanta si constituie titlu executoriu impotriva tertului poprit, pana la concurenta sumelor pentru care s-a facut validarea.

Dupa validarea popririi, tertul poprit va proceda la consemnarea sau plata in limita sumei determinate expres in hotararea de validare.

In caz de nerespectare a acestor obligatii, executarea silita se va face impotriva tertului poprit, pe baza hotararii de validarea popririi, in limita sumei ce trebuia consemnata sau platita.

Creditorul popritor, in masura in care creanta sa nu va putea fi acoperita prin executarea hotararii de validare, se va putea intoarce cu alte urmariri silite impotriva debitorului poprit.

Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.