fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Primaria Amsterdam desfiinteaza 11.200 de locuri de parcare pentru grădini!

Primăria din Amsterdam va desființa locurile de parcare, în loc de a introduce noi interdicții de a conduce, pentru a crea un oraș prietenos pentru plimbările cu bicicleta. Locurile de parcare de pe stradă sunt înlocuite treptat, începând cu 1 iulie, cu benzi pentru biciclete, trotuare și copaci.

Autoritățile nu vizează spațiile de parcare efective, ci mai degrabă permisele necesare automobilistilor pentru a parca vehiculele pe străzi. Amsterdam va reduce permisele de parcare într-un nou program. Permisele vor deveni, de asemenea, mai scumpe.

Unele comunități au început deja să își revizuiască spațiul în aer liber recent eliberat. Ca o indicație a ceea ce este posibil, în cartierul Frans Halsbuurt, o întreagă stradă este aproape total lipsită de parcări, înlocuite de trandafiri, bănci și tobogane.

Există, de asemenea, mai mult loc pentru biciclete, cu care se fac 65% din călătoriile zilnice ale locuitorilor orașului.

Cu toate acestea, spațiile eliminate nu vor fi lăsate goale. Pe măsură ce spațiul pentru mașini este eliminat, acesta va fi înlocuit cu copaci, parcări pentru biciclete și trotuare mai largi, permițând locuitorilor să vadă și să simtă instantaneu beneficiile a ceea ce va fi în continuare o politică destul de controversată în rândul șoferilor.

Parcarea în afara străzii nu va face obiectul noului program. De fapt, noii rezidenți care solicită permisele de parcare vor fi încurajați să găsească spații în garaje.

În total, există 432.000 de locuri de parcare în Amsterdam, din care 265.000 pe stradă și 167.000 în garaje, potrivit Het Parool, un cotidian din Amsterdam.

sursa: www.green-report.ro

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.