Procedura necontencioasa judiciara!
Cererile adresate instantelor de judecata pentru solutionarea carora este nevoie de:
1) interventia instantei, fara insa a se urmari stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana,
2) privitoare la emiterea autorizatiilor judecatoresti,
3) luarea unor masuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare,
sunt supuse prevederilor Noului Cod de procedura civila, intrat in vigoare la 15 februarie 2013.
Cererile necontencioase care sunt in legatura cu o cauza in curs de solutionare sau solutionate deja de o instanta ori care au ca obiect eliberarea unor inscrisuri, titluri sau valori aflate in depozitul unei instante, se vor indrepta la acea instanta.
Cererea va cuprinde numele, prenumele si domiciliul in cazul persoanelor fizice, respectiv denumirea si sediul in cazul societatile comerciale, obiectul, motivarea acesteia si semnatura. Aceasta va fi insotita de actele doveditoare.
Daca cererea, prin insusi cuprinsul ei ori prin obiectiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezinta caracter contencios, instanta o va respinge.
Cererea se judeca in camera de consiliu, cu citarea petentului si a persoanelor aratate in cerere, daca legea o impune. In caz contrar, judecata se face cu sau fara citare, la aprecierea instantei.
Instanta poate dispune, chiar din oficiu, orice masuri utile cauzei. Ea are dreptul sa asculte orice persoana care poate aduce lamuriri in cauza, precum si pe acelea ale caror interese ar putea fi afectate de hotarare.
Judecatorul se pronunta prin incheiere, in raport cu toate imprejurarile de fapt si de drept ale cauzei, chiar daca nu au fost invocate in cerere sau pe parcursul procedurii.
Incheierea prin care se incuviinteaza cererea este executorie. Termenul de apel va curge de la pronuntare, pentru cei care au fost prezenti la ultima sedinta de judecata, si de la comunicare, pentru cei care au lipsit.
Apelul poate fi facut de orice persoana interesata, chiar daca nu a fost citata la solutionarea cererii, termenul de apel curgand de la data la care a luat cunostinta de incheiere, dar nu mai tarziu de un an de la data pronuntarii.
Incheierile pronuntate in procedura necontencioasa nu au autoritate de lucru judecat.
Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL