Protectia Consumatorului modifica legislatia clauzelor abuzive!
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor revine cu un proiect de modificare a legislației privind clauzele abuzive, astfel încât instanțele să poată dispune restituirea sumelor către consumatori, fără a mai fi nevoie de un alt proces.
Astfel, se modifică și Legea 193/2000 privind clauzele abuzive într-o formă care face mai facilă recuperarea pagubelor suferite de către consumatori. În cazul în care instanța găsește clauze abuzive în contracte, pe lângă eliminarea acestora, va obliga profesionistul să și restituie sumele percepute în temeiul acestor clauze incriminate.
„(1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, să restituie, în totalitate, pentru portofoliul de consumatori, sumele percepute în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale, fără a se ține cont de numerotarea clauzei contractuale și fără a mai avea posibilitatea inserării cuprinsului acestora în noile contracte pe care urmează să le utilizeze în cadrul activității profesionale.”
Modificarea este importantă, pentru că instanțele au decis, de-a lungul timpului, că ANPC nu poate cere restituirea sumelor către toți consumatorii afectați în procesele cu băncile, pentru că este o persoană lipsită de interes.
Totodată, sunt majorate drastic și amenzile pentru firme, de la 200 – 1.000 de lei anterior pe proces verbal, la 20.000 – 100.000 de lei pentru fiecare clauză considerată abuzivă.
Totodată, o nouă prevedere întărește modul în care consumatorii pot utiliza deciziile definitive din procesele deschise de ANPC, care vor fi titluri executorii pentru consumatorii clienți afectați. ANPC va publica pe site și clauzele contractuale cu caracter abuziv, după rămânerea definitivă a hotărârilor pronunțate.
Sursa: www.profit.ro