fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Romanii nu scăpa de plata chiriei apartamentului!

Persoanele care se confruntă cu dificultăți financiare, din cauza crizei generate de coronavirus, ar putea să creadă că au la îndemână forța majoră, ca mecanism pe care îl pot folosi pentru a scăpa sau a amâna plata chiriei pentru locuință.

Din păcate, acest mecanism nu este aplicabil în astfel de situații și soluția ar trebui găsită în altă parte.

Conform Codului civil, forța majoră reprezintă un mecanism care poate să justifice neexecutarea unei obligații, atunci când cel care datorează ceva se află în imposibilitate obiectivă de a își îndeplini angajamentele. Însă esența forței majore este fix imposibilitatea, care nu trebuie echivalată cu dificultatea de a executa o obligație.

De aceea, persoanele care se află în dificultate financiară de a-și plăti chiria nu ar putea recurge la forță majoră ca la un mecanism ce le-ar scuza neplata.

Pentru a înțelege mai bine de ce acest lucru nu este posibil, este important să ne uităm la ce implică plata chiriei – plata unei sume de bani, care este, conform legii, un bun de gen (adică o sumă de bani, făcând parte dintr-un gen, va putea fi înlocuită oricând cu o alta, dacă prima dispare, să zicem).

Acest lucru înseamnă că niciodată nu va fi imposibil să fie plătită o sumă de bani, cel mult putând fi mai dificil.

Părțile aflate în dificultate de a-și executa obligațiile ar putea să invoce impreviziunea, care este un mecanism ce permite unei părți aflate într-o situație radical diferită de cea în care era când a încheiat contractul să obțină adaptarea contractului (sau, eventual, chiar încetarea relațiilor contractuale).

Dar și aici este foarte dificil pentru o parte să beneficieze de pe urma acestui mecanism, din cauză că vorbim de o schimbare radicală și excepțională a circumstanțelor persoanei obligate, deci nu ar fi suficientă existența unei situații generale. În plus, partea mai trebuie să arate că acea schimbare radicală și excepțională trebuie să o fi pus în situația în care este excesiv de oneros să își execute obligația (să își achite chiria).

Important! Potrivit unui proiect de lege depus în Parlament, persoanele fizice, operatorii economici şi profesioniştii ar putea să fie scutiţi, în această perioadă, de la plata pentru chirie aferenta folosinţei imobilelor înregistrate ca sedii sau puncte de lucru, dar nu si pentru cele cu destinatie de locuinta.

Sursa: avocatnet.ro

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.