fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Start-up Nation: finantare de 44.000 euro pentru firmele noi!

În cadrul programului de finanțare Start-up Nation Romania, întreprinderile nou-înființate vor putea beneficia de la stat de până la 44.000 de euro pentru plata chiriei, achiziția de utilaje și instalații, dar și pentru mașini de transport și echipamente IT, întreaga sumă fiind nerambursabilă.

Sunt eligibile proiectele implementate în mediul urban și în regiunile mai puțin dezvoltate, cu excepția regiunii București-Ilfov.

În cadrul Start-up Nation urmează a fi eligibile societățile comerciale constituite în baza Legii nr. 31/1990, societățile cooperative înregistrate în baza Legii nr.1/2005 și societățile comerciale debutante (SRL-D) înregistrate în baza OUG nr. 6/2011.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse de către societățile care au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului după data de 30 ianuarie 2017, data intrării în vigoare a OUG nr.10/2017.

Companiile trebuie să respecte următoarele cerințe de eligibilitate:

  • să dispună de capital integral privat;
  • sa nu aiba datorii la bugetul general sau la bugetele locale;
  • să propună un proiect în baza unui cod CAEN eligibil, deja înregistrat la data depunerii cererii de finanțare, dar care va fi autorizat la momentul decontului;
  • au sediul social și punctele de lucru în mediul urban și în regiuni mai puțin dezvoltate, mai puțin regiunea București-Ilfov.

Toate activitățile economice vor fi eligibile, cu excepția celor menționate în normele de aplicare supuse dezbaterii publice. Printre cele mai importante activități neeligibile sunt menționate:

  • intermedieri financiare și asigurări;
  • tranzacții imobiliare;
  • activități de jocuri de noroc și pariuri;
  • producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool;
  • pescuit (aceasta activitate este eligibila prin intermediul Programului Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime;
  • agricultura și prelucrarea produselor agricole (aceste activități fiind susținute prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală).

Solicitarea sprijinului nerambusabil va fi posibilă doar prin crearea unui cont în cadrul aplicației disponibile pe site-ul Agenției pentru implementarea programelor și proiectelor derulate de IMM-uri.

Înregistrarea cererii de finanțare va fi posibilă doar în cadrul unei sesiuni de 30 de zile calendaristice în care aplicația va fi activă. În cazul în care fondurile disponibile nu vor fi epuizate în cadrul sesiunii deschise, este prevăzută posibilitatea de prelungire a sesiunii sau deschidere a unei noi sesiuni de înscriere până la epuizarea bugetului alocat programului.

După transmiterea electronică a cererii de finanțare, a planului de afaceri și a documentelor solicitate, aplicația va genera automat un punctaj. Verificarea condițiilor de eligibilitate a solicitanților, a activităților propuse spre finanțare și a corelării echipamentelor din planul de afaceri cu codurile CAEN eligibile vor fi efectuate într-o etapă ulterioară.

Doar proiectele declarate admise în urma verificării condițiilor de eligibilitate vor putea intra în procedura de selecție pentru semnarea contractelor de finanțare.

Punctajul minim necesar pentru obținerea finanțării nerambursabile va fi de 60 de puncte din maximum 100 de puncte posibile. Admiterea în program și obținerea finanțării se va face în ordinea inversă punctajelor obținute de proiecte. La punctaje egale va prevala numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul programului.

Plata ajutorului financiar nerambusabil se face anual în limita creditelor bugetare evidențiate în bugetul aprobat pentru anul respectiv al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Pentru contractele semnate într-un an în baza creditelor de angajament, plata se va putea face în limita creditelor bugetare evidențiate în bugetul aprobat pentru anul respectiv și a creditelor bugetare pe anii următori până la ultimul contract semnat.

După semnarea contractului de finanțare și implementare a planului de afaceri, întreprinderile beneficiare vor trebui să respecte următoarele obligații:

  • să păstreze toate locurile de muncă nou create ce au fost asumate prin planul de afaceri pentru o perioadă minimă de trei ani;
  • să permită efectuarea controalelor, în scopul verificării modalității de implementare a proiectului și îndeplinire a obligațiilor asumate;
  • să păstreze documentele proiectului pentru o perioadă minimă de trei ani;
  • să nu înstrăineze bunurile achiziționate prin intermediul ajutorului nerambusabil;
  • să nu schimbe locul de implementare a proiectului, fără acordul finanțatorului;
  • să desfășoare activitatea finanțată prin intermediul proiectului.

Statul estimeaza crearea a minimum 20.000 de noi locuri de munca anual in cadrul celor 10.000 de intreprinderi nou infiintate care vor trebui sa angajeze minimum 2 salariati cu contract de munca pe durata nedeterminata si sa-i mentina in activitate cel putin 3 ani.

Pentru solicitarea unei consultatii juridice online, va rugam sa completati FORMULARUL

1 Raspuns

  1. Cristian

    O problema a programului Startup Nation o reprezinta insasi modalitatea de plata/decontare a banilor dupa achizitia/receptia echipamentelor si a altor articole. Practic nu veti gasi pe nimeni sa va faca factura cu plata la 30 zile si sa va furnizeze si produsele (mobilier, echipamente, autoutilitare), urmand sa primeasca banii candva in viitor… asa ca vor trebui platite achizitiile din buzunarul propriu. Drept urmare, cine nu are lichiditati, nu prea isi permite finantare.

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.