fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

Suma pe care recuperatorii o pot cere debitorilor, plafonata!

Suma pe care firmele de recuperare o pot solicita debitorilor ar putea să fie plafonată la dublul sumei pentru care a fost cumparata creanța de la bănci, potrivit unui proiect de lege inițiat de un grup de senatori, care a primit marți, 28 noiembrie, raport favorabil în comisiile reunite de buget-finanțe și cea economică din Senat.

„Cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanța de la cedent”, se arată în proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de Urgență 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Această prevedere, dacă va fi votată de Parlament, se va aplica inclusiv contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare.

O firmă de recuperare creanțe cumpără de la bănci un pachet de credite neperformante, apoi se îndreaptă împotriva debitorului pentru a recupera creanța. De multe ori aceste credite sunt vândute la 10% din valoarea lor, ca să facem o medie. Consumatorii sunt executați silit, adică sunt scoși din casă, apoi casa vândută la prețuri derizorii, iar consumatorilor le este imputată și diferența dintre suma împrumutată și cea la care a fost vândută casa”, a susținut senatorul PNL Daniel Zamfir, unul dintre inițiatori și președintele Comisiei economice din Senat.

Inițiatorii proiectului considera necesară impunerea unei astfel de masuri intrucat, in Romania, persoanele indatorate devin captive firmelor de recuperari, fiind nevoie de protectie pentru milioanele de cetateni care au datorii.

Sursa: Agerpres

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.