fbpx
office@iuliablaja.ro
0744.301.281 0787.822.100

TVA-ul scade la 16% din 1 ianuarie!

Cota generală de taxă pe valoarea adăugată va scadea, începând cu prima zi a anului 2020, de la 19%, cât este acum, la 16%, conform unui proiect de act normativ, adoptat astazi tacit de Senat.

Totuși, ca să se aplice, proiectul trebuie să fie adoptat și de Camera Deputaților.

„În scopul creșterii conformării fiscale voluntare, precum și pentru stimularea consumului din producția internă, prezenta propunere legislativă [propune] următoarele modificări la nivelul cotelor de TVA: începând cu data de 1 ianuarie 2020, se reduce cota standard de TVA de la 19% la 16% (…)”, este explicat în documentul justificativ al proiectului de lege.

În plus, se mai prevede și scăderea cotei reduse de TVA a livrării de alimente, de la 9%, cât este acum, la 5%. Inițiatorii spun că, dacă aceste două măsuri se vor aplica de la 1 ianuarie 2020, anticipează o creștere a TVA-ului colectat la bugetul de stat pe termen mediu și lung. În plus, scăderile de TVA ar putea aduce și prețuri mai mici la produse și servicii.

Proiectul de lege a fost inițiat de câțiva reprezentanți ai opoziției. Însă și guvernanții au anunțat că plănuiesc o reducere a cotei generale, însă aceștia se gândesc doar la o scădere de la 19% la 18%. Momentan, rămâne de văzut ce va fi în final, din moment ce Guvernul Dăncilă va fi înlocuit de un Guvern al opoziției.

Cota generală a scăzut, de la 1 ianuarie 2016, de la 24% la 20%, iar apoi, de la 1 ianuarie 2017, de la 20% la 19%.

Comenteaza

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.